Șapte corelații între violența interpersonală și progresul religiei organizate

Fără a se focaliza în mod necesar pe abordarea problematicii originii religiei, acest articol propune de fapt șapte corelații între violența interpersonală și progresul religiei organizate, sugerând că violența interpersonală a jucat un rol semnificativ în procesul de instituționalizare a credințelor religioase. Deși violența interpersonală nu provoacă neapărat structurarea credinței religioase, aceasta de fapt întărește și oferă soluții modelelor existente de amenințare cu care se confruntă o comunitate, iar împreună conduc la organizarea religiei. Prima parte a acestui articol (etapele 1–4) analizează psihologia violenței, concentrându-se pe teoriile frustrare – agresiune, rivalitate mimetică, triangulare, geneza țapului ispășitor și vinovăție. A doua parte (etapele 5–6) marchează trecerea de la psihologia personală la psihologia socială și studiază violența în religia primitivă, așa cum se manifestă în procesul ritualizării țapului ispășitor și în geneza sacrificiului. A treia parte (etapa 7) evidențiază complexitatea ritualului, a eticii și a doctrinei în evoluția religiei de la starea primitivă la instituirea religiei organizate.