Profilul cultural românesc al conceptului de „frică”

În lingvistica actuală a devenit deja axiomatic faptul că fiecare limbă naturală reflectă un anumit mod de percepție/conceptualizare și creează propria „imagine” a lumii. Modul în care emoţiile îşi găsesc reprezentarea lingvistică oglindește un model/grilă de conceptualizare a experienţei afective specifice unei culturi. Or, aceeaşi emoţie poate fi experimentată diferit în două culturi diferite sau în cadrul aceleiaşi culturi, putând fi, deci, obiectul unor variaţii interculturale şi intra-culturale, diacronice şi diatopice. Ca metodologie de cercetare, pentru relevarea specificului românesc al formelor de manifestare lingvistică a afectelor, în cazul de față FRICĂ, am apelat la date obținute din analiza unităților discursului repetat ‒ proverbe și zicători, frazeologisme, expresii românești – care reprezintă un cod al culturii române, pe baza actualizării lor într-un corpus reprezentativ, care include circa 180 de unități, un set de surse „credibile”, relevante şi reprezentative, care să reflecte emoțiile şi modalităţile de expresie afectivă specifice spaţiului cultural român.