Open Access
EXPERIENŢA NOASTRĂ ÎN TRATAMENTUL INFECŢIILOR ULCERELOR VENOASE
Author(s) -
Cristina-Nicoleta Cozma,
Laura Răducu,
Andra Elena Balcangiu-Stroescu,
Daniela Gabriela Bădiţă,
Cristian Radu Jecan
Publication year - 2016
Publication title -
romanian journal of infectious diseases
Language(s) - Romanian
Resource type - Journals
eISSN - 2069-6051
pISSN - 1454-3389
DOI - 10.37897/rjid.2016.4.10
Subject(s) - gynecology , medicine
Obiective. Plăgile cronice au o perioadă îndelungată de vindecare, care este influenţată de numeroşi factori, printre care şi infecţiile. Ulcerele venoase reprezintă 80% din ulceraţiile de la nivelul membrului inferior, având un impact major asupra calităţii vieţii pacientului. Scopul acestui studiu a fost de a evalua prezenţa bacteriilor şi de a institui un tratament corespunzător în ulcerele venoase. Material şi metodă. Studiul a înrolat zece pacienţi cu ulcere venoase cronice prezenţi în secţia de Chirurgie plastică a Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ pe o perioadă de şase luni. Am evaluat cultura plăgilor şi am instituit un tratament corespunzător fiecărui caz în funcţie de antibiogramă. Rezultate. Ulcerele venoase ale membrului inferior au avut o evoluţie favorabilă după administrarea tratamentului antibiotic şi eliminarea infecţiei. S-a realizat, de asemenea, şi debridarea chirurgicală şi acoperirea plăgii cu o grefă de piele. Concluzii. Ulcerele venoase pot evolua pe o perioadă îndelungată (săptămâni sau chiar ani), fiind, de asemenea, asociate cu complicaţii severe precum celulită sau transformare malignă. Unul dintre principalii factori care împiedică vindecarea este infecţia, debridarea chirurgicală asociată cu administrarea sistemică de antibiotice având un rezultat favorabil în epitelizarea ulcerelor venoase.