TERMENELE DE PRESCRIPȚIE ÎN CONTRACTELE DE VÂNZARE INTERNAȚIONALĂ DE MĂRFURI

Scopul adoptării Convenţiei asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri, încheiată la New York la 14 iunie 1974 a fost de a înlătura dificultăţile apărute, datorită reglementărilor naţionale diferite în materia prescripţiei. În legislaţiile naţionale există diferenţe considerabile în ceea ce priveşte construcţia juridică şi clasificarea prescripţiei, începutul şi durata termenelor de prescripţie, precum şi efectele prescripţiei. În sistemul common law prescripţia este tratată ca o problemă de procedură, iar în dreptul continental prescripţia este considerată ca o instituţie de fond. O altă problemă constă în diferenţele foarte mari din legislaţiile naţionale referitoare la termenele de prescripţie. Unele termene sunt foarte scurte, de exemplu şase luni sau un an, iar alte termene sunt extrem de lungi, care, în unele cazuri ajung şi până la treizeci de ani. Prin adoptarea Protocolului de modificare a Convenţiei asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri se asigură armonizarea necesară a reglementărilor privind prescripţia cu cele ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri de la Viena din 11 aprilie 1980.